Așteaptă-mă! Tu știi, atunci când plouă,
Pe strada veche, din cetatea nouă,
În clipa sacră, când îndrăgostiții,
Își fac pasiuni de-amor și grave definiții.
Visează-mă la miez de noapte, sub fereastră,
Când flutură în mine o pasăre măiastră
Și crede-mă, chiar dacă nu mă ierți, că știu
Ce-nseamnă bun și rău și poate că-i târziu!
Iubește-mă, la margine de toamnă și mă lasă,
În așternutul tău cu fluturi și aripi de mătase,
Femeie descheiată din cuie și ochi de scântei,
Ce ai venit pe coame și vuiet, adus de semizei!
De vrei, mă uită-ntr-un moment de patimi,
Când ochii-ți de aramă se închid în lacrimi,
Și tot seninul ce putea din nou să fie,
Se va schimba în dragoste, nebună și pustie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a fi așteptat și iubit, chiar și în ciuda greșelilor și a trecerii timpului. Este o pledoarie pentru iertare și o recunoaștere a complexității relațiilor umane, cu accente de melancolie și regret.