Doamnă a deșertăciunii
care n-ai să pleci-napoi
să vânăm lumina lunii
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm plângând la noapte
lacrimi mari din ochii goi
să vânăm lunare șoapte
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm vânatul dulce
care ești și care sunt
și tot fuge pe pământ
și-ar veni și iar s-ar smulge.
Doamnă, ce ne-arată luna?
Vânător – vânat sunt una.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea umană, căutarea luminii în întuneric și condiția de vânător și vânat. Sugerează o introspecție profundă și o acceptare a părților contradictorii din noi.