Atât: să-mi scrii din locul tău de viață
cum mai trăiești și ce mai spui, ce faci,
să-mi umpli anii repezi și săraci
cu plânsul tău curat de neagră ceață.
Să nu-mi scrii pe adresa de acasă
ci pe aceea pe care ți-o spun,
pe-adresa cimitirului comun,
că e mai sigură și mai frumoasă.
Te rog să-mi scrii cu lux de amănunte
ce face lumea scundă unde mergi
și de-ți mai amintești un deal de melci
și clopotul bisericii din munte.
Te rog să-mi scrii, pierduta mea iubită,
ce umilințe îți mai bat în prag,
să vin și la răspundere să-i trag;
te rog să-mi scrii cât ești de fericită.
Te rog să-mi faci din când în când plăcinte
să mă inviți, că tot nu pot să vin,
te rog să-mi spui ca unui om străin
tot ce-ndeobște fiecare minte.
Până atunci nădăjduiesc ca toate,
câte le ai de-nvins, să le înfrângi,
să nu mai ai niciun motiv să plângi
să fii în liniște și sănătate.
Să-ți facă rudele o nuntă mare
așa cum se cuvine să și ai,
cu lăutari, cu invitați, cu cai,
că meriți totul, dulce disperare.
Să nu-mi scrii despre lucrurile-acestea
că și așa, de azi, le presupun,
din când în când să mai și minți povestea.
Să-mi povestești atât: ce este bun.
Să-mi spui, de vei voi, cum o să iasă
băiatul tău, suavul tău altoi,
pe care am visat să-l facem noi
din tată blond și mamă-ntunecoasă.
Te du cu bine, deci, lalea suavă
destin curat, apus fulgerător.
Nu te acuz. Adio. Te ador.
Și poate, asta-i treaba cea mai gravă.
Atât mai vreau, fierbintea mea prințesă,
acum când ochii mei îi lași pustii
din când în când minciuni să-mi scrii,
să-mi scrii, pe ultima și tragica adresă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a naratorului de a primi vești de la o fostă iubire, chiar dacă acestea sunt minciuni. El o roagă să-i scrie pe adresa cimitirului, simbolizând finalitatea relației lor și acceptarea dureroasă a pierderii.
