A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câți oameni au nume?
Ne-ați uitat în cămin și ne-i greu și rușine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne răiește,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omenește.
Noi, părinți nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulți n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotați pentru lumea de mâine.
Și mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de abandon și singurătate al orfanilor, subliniind greutățile vieții fără părinți și impactul emoțional profund al acestei situații. Versurile exprimă o tristețe generală și o reflecție asupra destinului.