Sfidăm democrații originale,
Ne punem pofta de putere-n cui,
Tăticul nostru este Caragiale,
Noi suntem personaje de-ale lui.
Ne-am degradat în vremi totalitare,
Dar cel mai mult ne degradăm acum,
Gramatica e buba ce ne doare,
Mințim prezent și ispășim postum.
Scrisoarea noastră-i permanent pierdută
Și Agamiță e mereu distrat
Și Zoe, din redută în redută,
În vremea noastră a ajuns bărbat.
Un Cațavencu pleacă, altul vine,
El este parcă singurul etern,
Implementează oamenii de bine,
El, și când nu e, este în guvern.
Sunt toți aici, au rolurile gata,
Televizoru-i face și mai hâzi,
Din monumente îi privește tata,
De-ți vine și să plângi, dar și să râzi.
Poliția își vede de-ale sale,
Ce steaguri au mai fost și câte sunt,
Ca noi să proclamăm pe Caragiale,
Simfonic, cacofonic, nume sfânt.
De la-nceputul lumii, fără grabă,
Aceeași coajă și același miez,
Doar cetățeanul turmentat întreabă:
„Dar eu cu cine, domnii mei, votez?”.
Adânci preocupări electorale,
Amanți, vardiști și prezidenți și hoți,
Lucrează, zi și noapte, Caragiale
O tragicomedie pentru toți.
Sensul versurilor
Piesa este o satiră la adresa politicii românești, văzută ca o continuare a pieselor lui Caragiale. Personajele și situațiile din operele sale sunt încă relevante astăzi, iar corupția și interesele meschine domină scena politică.