De la scară îi iau mașinile lor de serviciu, de la scară
Îi vor lua dubele, către pușcăria în care sunt trimiși ca să
Putrezească. Și cu stângăcie, cu nepriceperea pe care și-au
Prefabricat-o, ani în șir, când trebuiau să pară credibili,
Perorând împotriva religiei și a obiceiurilor omenești,
Ba chiar sancționând pe acei comuniști pe care
Securitatea îi descoperea la Înviere, în vălmășagul de
Întuneric și lumină al deniilor, în această zi, foștii
Demnitari comuniști își îmbrățișează nevestele și copiii
Și nu pot să nu creadă într-un Iisus Hristos semnificativ
Și într-o Înviere exponențială, care să-i cuprindă și pe ei,
Ca o ultimă grațiere divină pentru fiecare. Și eu mă rog
Pentru pacea morților și a viilor și mă tem că tocmai
Pace nu vom avea și că nici Marea Unire cu Basarabia,
Pe care abia o așteptăm, nu va sosi, dacă va sosi, decât
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra ipocriziei foștilor demnitari comuniști și asupra incertitudinii viitorului, exprimând o dorință de pace și unitate, dar și teama că acestea nu se vor realiza.