Am trecut pe stradă, fără de nădejde,
Și-n ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câinește
Și-am văzut lumină la fereastra ta.
Și-aș fi vrut, desigur, și să-ți fie bine,
Și-aș fi vrut, desigur, și să-ți fie rău,
Știu că la veioză mă citeai pe mine
Ca să descifrezi destinul tău.
Tu, plângând în casă, eu – plângând afară,
Sanctități de lacrimă eram,
Dacă-aș fi știut c-o să te doară
Îți dădeam c-un bulgăre în geam.
Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?
Nu-i așa că rezistăm frumos,
Conservând orgoliu și singurătate
Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?
Mai coboară totuși de lângă fereastră
S-o pornim prin viscole înot
Și să ne-amintim iubirea noastră
Și că, poate, n-am murit de tot.
Adrian Păunescu
(Manifest pentru mileniul trei, 1986)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și dorință după o iubire pierdută. Protagonistul își amintește de momentele petrecute alături de persoana iubită și își exprimă dorința de a reînvia acea iubire, în ciuda distanței și a orgoliului.