Când dulci colinde cad
Simțim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Și de copilărie.
Afară-i iarnă grea
Ninsoarea e albastră
Iar noi ne vom juca
De-a toată viața noastră.
Pe geamuri mâini de sloi
Își țes în gheață ia
Noi ne jucăm de-a noi
Și de-a copilăria.
Ninsori pe care bat
Și focul mai tresare
Și am adus un brad
Și i-am cerut iertare.
Ne așezăm pe jos
Un fel de plâns ne pierde
O, brad, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Atâtea-nstrăinări
Și inutile toate
Ni-i dor de adevăr
Și de intimitate.
Copii, copii frumoși,
Prefaceți-vă bine,
Că-l așteptați pe Moș
Și credeți că și vine.
Hai, Moșule, apari
Să-ți cânte vechiul nume
Copii cu ochii mari
Privind în altă lume.
Se arată timpul când
Din epoca săracă
Un om pe Moș jucând
Devine ce se joacă.
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia copilăriei, a Crăciunului și a inocenței pierdute. Vorbește despre dorința de a regăsi bucuria simplă și autentică a sărbătorilor din trecut, într-o lume marcată de înstrăinare.