Adrian Păunescu – Colind Păgân

Și din întreaga viață nimic nu ne rămâne,
Decât o sărbătoare trăită dinadins,
Când vin să ne împace colindele bătrâne
Și nori apocaliptici se și pornesc pe nins.
Industrii fără noimă s-au descleștat, se sfarmă,
Agriculturi bolnave se-mbolnăvesc mai rău,
Trăim la noi în case ca-n niște țevi de armă
Și fiecare este atâta: glonțul său.
Serbare egoistă în fiecare școală,
Ce artificială e cursa în nămeți,
În marile ocazii, când toți pe toți se-nșală
Și viscolul e dogma contabililor beți.
Eu cred că știu cărarea spre cel din urmă bine,
Icoana ta e tristă și-acolo vreau s-o duc,
Colindele păgâne să urce pân-la tine
Și-n noaptea regăsirii să te colind năuc.
Ce stearpă ne e iarna, aproape fără sare,
Prin piețele bolnave vâslesc români săraci,
Pe undeva sunt nașteri, altundeva se moare,
Dar tu, însingurato, ce spui și ce mai faci?.
O candelă în ceruri deodată se aprinde,
Fitilul ei își varsă cenușa peste noi,
Primește-mă mai grabnic, că ți-am adus colinde
Și-n celelalte veacuri pleca-voi înapoi.
Un accident de viață, o întâlnire rară,
Alo, alo, e noapte și-abia te mai îngân,
Eu cred c-am să te caut, te rog să vii afară,
Să te-nvelesc în textul colindului păgân.
Și pentru că e iarna veciilor cărunte,
Și pentru că ești tristă și-mi stai de gardă-aici,
Cum îți dorești, în iarnă, un drum până la munte,
Ce peșteră ți-e dragă, aș vrea să-mi mai explici.
Colindele păgâne din spuza vremii noastre,
Într-o sfințire nouă, un drept al lor își cer,
Dar, uite, calendarul e roșu de dezastre
Și-n orice fărdelege e-un pic de lerui-ler.
Încolo – numai bine. Hai să plecăm acasă!
Din toate ale lumii puține mai rămân,
Am să te iau în brațe, păgână și frumoasă,
Colindul de serviciu să ți-l îngân păgân.
Un munte ne așteaptă să-l vernisăm la noapte,
Nici nu va fi nevoie decât s-ajungem vii,
Un pas, o-mbrățișare, colindele în șoapte,
La focul stins al lumii să te mai pot iubi.