Armatele europene trimit în țară camioane,
Pe fiecare dintre ele, e scris „Zdrobește-mă, Băcane”,
Și-n toate-aceste camioane e-o frenezie sexuală,
Vânjosul print de Homorâciu le-ațâță și le-nșală.
Coboară noaptea, în izmene, și c-un sărut le lasă grele
Și vin, în vise, sereiștii și-l caută până la piele.
Și lui, mustața abundentă îi face fața mai frumoasă,
El merge cu viteză mare, cu toți cei șapte ani de-acasă.
Cu șapte ani pe kilometru, venea Băcanu să învețe
Gazetăria lui curată, la Palerul cu două fețe.
Și-acum, îi dau elvețienii mașini pe gratis, o duzină,
Și el, cantoanelor helvete, nici un articol nu le-nchină.
Dar sufletul acestui fante e bun și e curat ca pruncul,
E drept, că n-are el nici verva, nici adâncimile lui Uncu,
E drept că-n pixul dumisale întruna se lărgește rana,
Când vede cât de bine scrie și ce frumoasă e Roxana.
Se și născuse o mașină, din tandra lor îmbrățișare.
O limuzină oarecare, ce între timp crescuse mare.
Așa că poate Europa să mai trimită și rachete,
Pe-adresa domnului Băcanu, pe pezevenchi să îl desfete.
E dreptul lui și e plăcerea care ființa i-o inundă,
De-a scoate prețuri infernale din tinicheaua muribundă,
Cu-o băcănie ca aceasta, ne pricopsim în lumea-ntreagă,
Doar vremile să fie tulburi și lui minciunile să-i meargă.
Și din zgârcitele Elveții or mai veni mașini încoace
Și care, dacă e nevoie, mașini de luptă se vor face,
Tipografii, cum n-are nimeni, așteaptă texte suferinde,
Sunt pregătite tehnici multe în băcănia ce ne vinde.
Iar el, sărmanul, unde merge și-ntoarce ochii tâlhărește,
„Bere voiești?”, îi zice-un barman, și dânsul chiar bere voiește
Și își arată instrumentul, cu care face carieră,
Cu care sapă gropi la alții, cu care scrie și prosperă.
Cazmaua-pix a lui Băcanu, înverșunata lui unealtă,
Pe care, dac-apeși cu forță, cazi dintr-o lume în cealaltă.
Un ziarist de știri diverse, ce are-o nucă-n loc de minte,
Un rozător de ceapeuri, care și-atunci când doarme, minte.
Numai atât nu merge, scrisul, și nu mai e tiraj, Băcane.
Iar dacă nu mai ai ziare, ce vei căra în camioane?
Și Europa, milostivă, din când în când îi mai trimite
Bacanului din Homorâciu cadouri neprecupețite.
Și când toți oamenii de bine, din zbuciumata Băcănie,
S-au hotărât să ceară lumii o mână care să și scrie,
Un ziarist, care să-ți lase un timp suficient, Băcane,
Să poți să te ocupi în voie de șmecherii și camioane.
Sensul versurilor
Piesa este o satiră la adresa unui jurnalist corupt, Băcanu, care primește favoruri din străinătate. Versurile sugerează că el folosește aceste avantaje pentru a-și menține influența, în detrimentul adevărului și al interesului public.