Adrian Păunescu – Adânca Turcire

O, țara mea, dughene și bazare,
Turcirea ta istorică ne doare.
O, țara mea, bazare și dughene,
Ne-am ridica și noi, dar ne e lene.
Și ne-am jertfi în fiecare luptă,
De nu ne-ar fi și lacrima coruptă,
Îmbolnăviți de șperțuri și plocoane,
Ne dăruim prostirii suverane.
O temenea la o cafea turcească,
Nepricopsiții să se pricopsească,
Hatârul să le țină loc de lege,
Bacșișul beregata să ne-o lege.
Și să uităm durerile puzderii,
Momiți de acadelele puterii,
C-abia acum, după atâta vreme,
Turcirea e în stare să ne cheme.
Și, ca un zaț, începe să se lase,
Imperiul otoman la noi în oase.
O, țara mea, năravul nu-ți mai trece,
Ca un șerbet intrat în apa rece.
Trec vremuri grele și vin vremuri grele,
Ghiaurii dorm proptiți pe narghilele
Și capete de om lovesc în toacă,
Pe când valahii reîncep să tacă.
E o amiază fără umbră, parcă,
Învață ceasul singur să se-ntoarcă,
În câte-o poieniță, pe ferite,
Tâlharii dorm cu mâna pe cuțite.
Vin topometri cu mașini ciudate,
Se-așează pe orașe și pe sate
Și-n toată alergarea lor flămândă
Măsoară România, să o vândă.
Un pașă de la Giurgiu face semne
Către țăranii care fură lemne
Și toate sunt, aici, cu două fețe,
De rău nu-i nimeni bun să se dezvețe.
Ce-ncurcătură, ce absurd, ce vremuri,
Venerice cadâne în haremuri,
Ce noapte a tranzacțiilor boante,
Schiorii mor, bolborosind pe pante.
O, țara mea, halva pentru sălbatici,
Te-apasă redundante matematici
Și nu mai ai puterea de-a discerne
Pe cele trecătoare, de eterne.
Și te turcești, cu noi deopotrivă,
Și intri umilită în arhivă,
O, țara mea, dughene lângă shopuri,
Diverse formulări, aceleași scopuri.
Un ienicer devine fiecare,
În paza mincinoaselor bazare,
Și, încă, peste toate mai adie
Un tricolor aflat sub chirurgie.