Cine să-ntrebe cum a fost?
Și alții doar pățesc așa.
Mă bucuram când te vedeam,
Prezența mea te bucura.
Întâiul meu salut, pe loc
Pe amândoi ne-mbogăți;
Când m-am iscat, te-ai înroșit,
M-am dus și chipul tău păli.
Acum veneam mereu, mereu,
Ne-nfiora pe amândoi;
Și vara, iată, se trecea,
Cu soare mult, cu multe ploi.
În taină, mâinile ne-am strâns,
De-un fleac am râs, am plâns de-un fleac,
Ne-am chinuit, ne-am fericit,
Credeai, credeam în tot ce fac.
Veni și toamna, iarna chiar,
Și rândunelele s-au dus.
Și: să iubești? – tot să iubești?
Fu frig și-nghețul ne-a pătruns.
Voi merge în străine țări,
Un bun rămas, îmi spui frumos!
Frumos eu mâna ți-o sărut,
Și totu-i iarăși cum a fost.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire inevitabilă, marcată de amintiri frumoase și regrete. Naratorul își ia rămas bun de la persoana iubită, conștient de faptul că drumurile lor se despart, dar păstrând vie amintirea a ceea ce a fost.