Vorbele sunt prea puține,
Ca să spun ce-a fost în mine,
Când mi-a zis „Adio, draga mea”,
E prea crunt, nu ți se pare,
Mi-a zis, Pa, pe 3 ianuarie,
Când sufletul deja-i înghețat..
Și stăteam pe strada goală,
Pe-o bancă-n fața la școală,
Fulgii de zăpadă îmi spuneau,
Mergi acasă nu mai plânge,
Chiar de inima se frânge,
Știi prea bine că nu merita..
Nu mă duc acasă, cerule,
Tu poți să chemi zăpezile,
Mama o să mă vadă plânsă,
Iar cu inima răpusă,
Și-o s-o mint din nou,
O mint din nou..
Mai bine-i pe strada goală,
Pe-o bancă-n fața la școală,
Unde pot să plâng în hohote..
Știu chiar de mă fac eu mare,
Și-o să vindec tot ce doare,
În ziua de 3 ianuarie,
O să-mi amintesc din nou.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri petrecute pe 3 ianuarie. Protagonista preferă să îndure frigul și singurătatea pe străzi decât să se întoarcă acasă și să-și mintă mama despre suferința ei, anticipând că această dată va rămâne mereu o amintire dureroasă.