Merg desculță pe asfalt
În oraș se aude ploaia
cet mă scald
În umbra nopții care vine.
Doi ochi blonzi, colorați de lumină
Și un zâmbet cald pe o față așa senină
Visam să ajung la cer sărind pe trambulină
Visam, da’ nu visam la ce urma să vină.
Copilăria, o amintire atât de fină
Cu miros de flori și gust de amandină
Pare demult, dar eu simt că a fost ieri
De fapt au fost 26 de primaveri.
În picioarele goale priveam în depărtare
Nimic nu-mi stătea în cale, mă vedeam atât de mare
Fugeam noaptea la stele, eram prietenă cu ele
Eram tot ce nu mai sunt acum, în ultima vreme.
Și-mi caut forța, copilul din mine
Să mă-nvețe azi ce să fac mâine
Orice obstacol e o jucărie
Îmi arunc grijile în avioane de hârtie.
Merg desculță pe asfalt
În oraș se aude ploaia
Iar eu nu-mi aud bătaia inimii.
Încet mă scald
În umbra nopții care vine
Merg desculță prin ruina inimii.
Și tre’ s-o iei de la capăt
De fiecare dată să mai cazi încă o dată
Când ușile și-au pus lacăt
Tu tre’ să cauți cheia care s-o desfacă.
Și urci treaptă cu treaptă
Să găsești măcar o rază
Atunci când întunericul
Îți dă povesti de groază.
Merg desculță pe asfalt
În oraș se aude ploaia
Iar eu nu-mi aud bătaia inimii.
Încet mă scald
În umbra nopții care vine
Merg desculță prin ruina inimii
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței copilăriei. Căutarea forței interioare și a capacității de a depăși obstacolele sunt teme centrale, sugerând un proces de vindecare și reconstrucție personală.