N-o să te asculte nimeni, n-o să te creadă nimeni
Mai, fetițo, cine ești tu să spui, ți-arat că pot..
Cât venin, chiar nu se mai poate
Ce-ai făcut cu sufletele noastre
Cât venin ai aruncat în jur
Și nu-mi vine să cred că unii tot te pupă-n..
Rege din palatul de cleștar
Tu mi-ai zis cât mai sus să sar
Dar cum să sar că-mi luai și hrana
Și muzicuța și călimara.
Rege din palatul de cleștar
M-ai învins dar n-ai avut habar
Că mă ridic și îmi fac treaba
Și mi-o fac bine, eu sunt balada.
Îmi era sete rău, sete rău în apă sărată
Tu te credeai un nemuritor
Ce-mi vindea visul dintr-o barcă
Uuu. muream încercând, nu ieșeam niciodată
Iar tuuu. te plimbai lângă mine cu barca pe apă.
Familia mea era marea cu stelele în noapte
De care mi-e dor și acum dar asta e soarta
C-au fost și vremuri bune, rău
Atâtea voci ce cântau pe muzica valurilor.
Totul frumos până la prima furtună
Ce destramă, ce făceam împreună
Ne-ai pus să înotăm pe ceață
Eu am nebunia ce ți-am spus totul în față
Că tot ce-am vrut a fost să urc în barca ta
Dar nu era loc și pentru mine
Îmi aruncai doar o ață subțire.
Asta e, așa a fost să fie
Mi-ai dat marea albastră și stele o mie
Îți mulțumesc pentru ele da’ uită-te în jurul tău
Promite-ți că n-o să mai faci nimănui niciun rău.
Îmi era sete rău, sete rău în apă sărată
Tu te credeai un nemuritor
Ce-mi vindea visul dintr-o barcă
Uuu. muream încercând, nu ieșeam niciodată
Iar tuuu. te plimbai lângă mine cu barca pe apă.
Uuu. încă te crezi nemuritor
Uuu. și-n jurul tău vocile mor
Uuu. încă te crezi nemuritor
Uuu. și-n jurul tău vocile mor…
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea profundă cauzată de o figură autoritară care a manipulat și a profitat de protagonist. În ciuda durerii și a pierderilor suferite, mesajul final este unul de reziliență și de promisiune de a nu repeta greșelile trecutului.