Zi-mi cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită
Cum aș putea fi fericită.
Pereții au urme de certuri
I-am acoperit cu rafturi
Cad obiecte de pe ele
Se împrăștie ca fluturi.
Patul-i cu urme de piele
Buze, sărutări fierbinți
Mă sfâșie cu dinții
Ori de câte ori mă minți.
Becurile-s arse, iar stăm cu lumânări aprinse
Se topesc pe mese inimile noastre triste
Ne acoperim cu groază, că n-o să ne fie bine
Stăm ascunși și de ferestre, ca să nu ne vadă nimeni
Ca să nu ne vadă nimeni.
Zi-mi cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită
Cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită.
Cum aș putea fi fericită
Cum aș putea fi fericită.
Iubirea lor este fără pată
Aud cum vocile vorbesc
Că sunt mai fericiți ca niciodată
Uite ce mult se iubesc.
Dar podeaua taie în carne vie
Când pășesc prin mii de cioburi
Ușile trântesc iubirea
Și o sfărâmă în pereți.
Oglinda nici nu ne mai știe
Că jucăm prea multe roluri
Eu vreau să te iert, hai spune-mi
Dacă tu vrei să mă ierți.
Cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită
Cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită.
Cum aș putea fi fericită
Cum aș putea fi fericită.
Îmi bate inima atât de tare
De simt că vrea să iasă din piept
Îmi bate inima a durere
Să ne rănim e așa nedrept.
Îți bate inima a tăcere
De parcă totul e pierdut
Vreau să fie doar lapte și miere
Să ne iubim ca la început.
Zi-mi cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită
Cum aș putea fi fericită
În casa noastră bântuită.
Cum aș putea fi fericită
Cum aș putea fi fericită
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație disfuncțională, comparată cu o casă bântuită de amintiri dureroase și certuri. Naratorul se întreabă cum ar putea găsi fericirea într-un astfel de mediu toxic, unde iubirea s-a transformat în suferință și tăcere.