Ad Litteram feat Jada – Lovitura de Stat

Intro:
« Eu sunt răzbunător, domnule… Să nu uităm, că de la Homer încoace, răzbunarea este mai dulce decât mierea de albine… »

Strofa I:
E clar, acum s-a reușit
Să se realizeze parțial efectul dorit
Iar asta s-a datorat de fapt
Unui set de cauze
Unele obiective, altele subiective
Și sunt mulți cei care-au dorit ca adevărul să fie prezentat
Într-un mod denaturat
Aici sigur am dreptate
Și sunt o serie de aspecte rămase neelucidate!
Oare nu găsim nicio soluție?
A fost lovitură de stat sau revoluție?
Eu zic că ne-am bucurat degeaba de splendoarea gloriei
Dacă nu contribuim deloc la împiedicarea unor eventuale mistificări ale istoriei!
Știm cu toții cine-a participat
La transformarea României, treptat
În principala sursă
De produse agro-alimentare pentru nația rusă…
Un semnal de alarmă l-a reprezentat înainte de toate
Greva muncitorilor de la Brașov din ’87
Această tensiune
Fiind reprimată cu multă cruzime
De forțele de represiune
Și s-a zis că s-a reacționat de minune
La aceste semnale repetate
Când s-a dispus întocmirea planului ZZ după cele întâmplate
În acele zile reci..
Bineînțeles că totul a fost deconspirat de presă după ’90
Dar sigur că cei pătați
Au negat existența planului când au fost audiați!.

Refren X4 (Jada):
Atât de mult timp a trecut
Mă-ntorc iar în trecut…

Strofa II:
Nimic nu se mai poate da uitării
Poporul român ajunsese la capătul răbdării
Fiindu-i necesar doar un impuls
Pentru a-l descătușa de frica semănată care nici în prezent nu a apus…
Oamenii nu au ieșit în stradă, ca să cadă
Pentru a sprijini lovitura de stat, ci ca să vadă
Cum comunismul va fi decapitat!
Totul trebuia să înceapă pe 14 Decembrie la Iași
Următorii pași aveau să cuprindă țara
Dar totul a început pe 17 la Timișoara
Și-a fost suficient un simplu pretext, după…
…care mania poporului să erupă!
Milioane de oameni au ieșit în stradă pentru eventuale
Lupte cu mâinile goale
Uitând de frică, sau de oricare
Alt sentiment de conservare
(?) de sânge și făcând dreptate
În lupta pentru libertate
Și-au fost multe alte orașe participante
Unde au murit 104 de eroi
Și-au fost răniți alți 3352!.

Refren X4.

Strofa III:
Victoria din Decembrie ’89
Ne va rămâne întipărită nouă
Ca una dintre cele mai glorioase pagini din istoria
Milenară a poporului român, care și-a făcut datoria!
Începând din 21 Decembrie același an
S-a desfășurat un adevărat război urban
La Sibiu apar
În mod clar
Delimitările dintre susținătorii care-au fost în zadar
Adepții loviturii de stat,
Și respectivii revoluționari
Care s-au remarcat
După fuga Ceaușeștilor
Pe străzile capitalei și-ale marilor
Orașe din țară.. Au ieșit
Oameni ce-și manifestau întreaga fericire că totul s-a sfârșit!
Dar în aceeași noapte
Luptele au început simultan cu o mai mare intensitate…
Executarea sentinței se aștepta cu nerăbdare
Și s-a făcut imediat după o pronunțare
Încălcând însă astfel toate formele egale!
Iar când am avut acces
Am putut afirma că a fost vorba de un asasinat politic, și nu de un proces
Care ne-a adus mari
Prejudicii imaginii țării noastre, numită țară de barbari…

Refren X4.

Outro:
« Vom fi un ziar de luptă al apărării demnității și-al drepturilor poporului înjosit și batjocorit! »

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra evenimentelor din timpul Revoluției Române din 1989, analizând controversele legate de lovitura de stat și sacrificiile făcute pentru libertate. Ea subliniază importanța de a nu uita istoria și de a lupta pentru demnitate.

Lasă un comentariu