[Strofa 1: Ad Litteram]
Puteam să plâng și să râd în aceeași zi
C-un punct de sprijin Pământul îl puteam urni
Aproape de tainele existenței-mi era firea
Crescând mi-am pierdut nemurirea.
Dar uitarea nu mi-a șters ochii ce m-au pândit
Felu-n care m-am descoperit
Fetele ce le plimbam cu același metrou
Iubirea mea găsind atunci ecou.
Vocea mamei ce răsuna printre betoane
Strigându-mă la masă fără să-mi fie foame
Încă aud cum scârțâia pe tablă creta
Încă mă văd cum călăream bicicleta.
Ce-aveam azi puteam avea și mâine
Covrigii sărați sau colțul de pâine
Neștiind cum e să te-nvârți în jurul cozii
Să tragi la galere ca să-ți hrănești plozii.
Gustul copilăriei păstrează-l cât poți
Susținut de câțiva, dar contestat de toți
Viața-ți va răspunde târziu la întrebare
Și-o să vrei să fii copil când vei fi mare.
[Refren: Bitză]
Vroiam să nu mai fiu copil, vroiam să cresc
Vroiam să scap de centru, vroiam să mă feresc
Vroiam să văd ce e în viață, dar n-aș fi vrut să știu
Că o să-mi doresc până la urmă tot copil să fiu.
Să nu mai fiu copil vroiam, să cresc vroiam
Să scap de centru vroiam, să mă feresc
Vroiam să văd ce e în viață, dar n-aș fi vrut să știu
Că o să-mi doresc până la urmă tot copil să fiu.
[Strofa 2: Cedry2k]
Mi-amintesc că am fost de mic îndrăgostit de natură
Martor al asediului mediului otrăvit de cianură
Evitând, că n-aveam încă o minte matură
Doar spirit infinit și talent pentru literatură.
Miuță și bere în fața blocului
Scandaluri de natură să te-mprăştie de la fața locului
Sirene de miliție și salvare urlând în noapte
Cozi interminabile la pâine și lapte.
Barbugii ieșind din secții
Puradei și coji de pepeni prin intersecții
Creveții expirând în alimentare care dezvoltau focare de infecții de toate genurile
Cam alea erau vremurile
În care a crescut ultima generație de puști maidanezi ca-n Copenhaga
Ultimii puști plini de cicatrici
Crescuți de mici, mai puțin de tătici
Mai mult de mingi, de 16 și de 35.
Înțelegeai și tu progresul dacă-l vedeai pe Cedrea cum învață
De la părinți, profesori și din pumni în față
Deși îi zice Progresul
Aici n-a fost niciodată scurt procesul.
Dar știi cum e-n viață, totu-i până prinzi practica
M-am șters de sânge și de praf și-am schimbat tactica
Sunt perfect adaptat acum
Doar că practic cam tot mă lasă rece ca Antarctica.
[Refren: Bitză]
Vroiam să nu mai fiu copil, vroiam să cresc
Vroiam să scap de centru, vroiam să mă feresc
Vroiam să văd ce e în viață, dar n-aș fi vrut să știu
Că o să-mi doresc până la urmă tot copil să fiu.
Să nu mai fiu copil vroiam, să cresc vroiam
Să scap de centru vroiam, să mă feresc
Vroiam să văd ce e în viață, dar n-aș fi vrut să știu
Că o să-mi doresc până la urmă tot copil să fiu.
Sensul versurilor
Piesa explorează nostalgia pentru copilărie și regretul pierderii inocenței. Artiștii rememorează momente simple și autentice din trecut, contrastând cu complexitatea și deziluziile vieții adulte. Refrenul subliniază dorința de a reveni la simplitatea și lipsa de griji a copilăriei.