La Obreja-ntr-o grădină
O prins doru’ rădăcina
Au, au, au.. Ioane, Ioane
După tine doda moare.
Eu am vrut să-l iau cu mine
Da’ rădăcina îl ține
Au, au, au.. dodă, dodă
Ia mai stai cu noi dă vorbă.
Când eram dă nu iubeam
Unde mă culcam dormeam, măi
Au, au, au.. dodă Lină
Vină culcă-mă pă mână.
Dar acum dă când iubesc
Noaptea nu mai m-odihnesc măi
Au, au, au.. Ioane, Ioane
Țucă-mă și mă adoarme
Au, au, au.. Ioane, Ioane
Țucă-mă și mă adoarme.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și suferința unei persoane după iubitul/iubita pierdut(ă). Amintirile trecutului, când nu exista durere, contrastează cu prezentul marcat de insomnie și dorință.