Versul I:
Ieri am fost rege, azi mă simt ca un valet,
Un monstru fără milă, fără suflet, fără cuget,
Nu mai sunt capabil să arăt sentimente,
Gândesc prea rapid dar mișcările sunt lente,
Nu suport pe nimeni, vreau ca toți să dispară,
Și s-apară doar atunci când trebuie să dispară,
Nu mă înțelegi, ce ghinion, nimeni nu poate,
Nici eu nu mă înțeleg, de-aia mă târăsc pe coate,
Nu mai știu ce vreau, nu mai știu ce gândesc,
Nu mai știu ce e bine, dar știu ce e firesc,
Nu am idee ce se va-ntâmpla cu mine,
În fiecare zi sper s-apuc ziua de mâine,
În fiecare zi mă gândesc tot mai tare,
Ce m-aș face fără muzică și fără difuzoare,
Muzica e cea care mă ține în picioare,
Fără ea viața mea ar fi un semn de întrebare,
Sănătatea mea mintală atârnă pe o coală,
Scrisă și uitată într-o lume virtuală,
Pentru lumea care știe să aprecieze,
Și să facă diferența dintre poet și zdrențe,
Credeam că am două fețe, acum am zece,
Ți-am mai zis, nimeni nu mă înțelege,
Ți-am zis, nu e cazul să mă critici,
Mai ales că, de fapt, tu chiar nu știi ce zici.
Versul II:
Zi de zi mă trezesc, aprind dimineața,
Candele cu sânge, care-mi luminează fața,
Ochii mei par obosiți de la tristețe,
De-aia afișez afară foarte multe fețe,
Mulți mă critică, sunt prea vulgar se pare,
Eu apăs în continuare rana care doare,
Poeziile mele sunt rezultatul inspirației,
Eu nu scriu din Teoria Conspirației,
Supradoză de ură, administrată în stare pură,
Dură e realitatea ta, ca un croșeu în gură,
Fură tot ce poți și tot ce prinzi, apoi îndură,
Stresul, care te agită atât de rău ca interesul,
Versul, care te face să-nțelegi mersul,
Vezi tu, nu diferi de mine și de restul,
Și cei care te face la buzunare prin gesturi,
Toți suntem la fel, orice crezi tu,
Toți suntem la fel, așa a fost în totdeauna,
Avem caractere, care conectează lumea,
Avem caractere, care schimbă fața lumii,
De la maimuță până la om, ne povestesc unii,
De la om pană la robot, mai e puțin,
Frate, nu e nici o grabă, așteaptă că venim,
Totu-i pus la punct, așa că nu te mai stresa,
Profită de ocazie, alta nu vei mai avea.
Refren [x1]:
Suntem roboți într-o lume de roboți,
Mai devreme, mai târziu, ne va afecta pe toți.
Suntem roboți într-o lume de roboți,
Profită de natura verde, până mai poți.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de alienare și depresie într-o lume din ce în ce mai robotizată. Vorbește despre lupta interioară, pierderea identității și căutarea unui sens într-o realitate dură și virtuală. Refrenul subliniază ideea că suntem cu toții afectați de această transformare și ne îndeamnă să profităm de frumusețea naturii înainte de a fi prea târziu.