Multă lume a plecat de la baștina străbună,
Părăsind oraș și sat, căutând viață mai bună.
Se duc soră și cu frate, mama și cu tata pleacă,
Pornesc undeva departe, și speră c-o să se-ntoarcă.
Nu le-aduce bucurie țara în care locuiesc,
Îi înghite sărăcia cu al ei trai neomenesc.
Sub vagoane transportați, ori pe jos mai trec hotare,
Benevol sunt deportați, c-a rămas în disperare.
Satele devin pustii, unde-i hora, veselia?
Doar bătrânii și copiii ne mai îngrijesc azi glia.
Stau căsuțe părăsite, cu lăcate atârnate,
Iar ogrăzile par triste că demult nu-s măturate.
Vin stăpânii, vin și pleacă, s-au deprins c-un alt confort,
De apar, stau doar oleacă, să rămână nu mai pot.
Au văzut că-n altă țară, deși greu-i de a munci,
Viața nu-i atât de amară, ajung bani pentru a trăi.
Multe cupluri destrămate, iar copiii împărțiți,
Cum așa? Cum de se poate? OAMENI! Poate vă opriți!
Sensul versurilor
Piesa descrie fenomenul emigrării din România din cauza sărăciei și a lipsei de oportunități. Aceasta are ca efect destrămarea familiilor și depopularea satelor, lăsând în urmă doar tristețe și disperare.