A. U. G. feat Libelullah – A. U. G.

libEluLLah:.
Scenariu familiar, ca peisajul e neschimbat și
sunt sigur că, atunci când mă întorc înapoi peste ani,
de nostalgie o să fiu complet acaparat pentru
că eram mai tânăr, fără griji, probleme, bani.
Constant mă analizez, constat ceva urât,
îmi e dor de trecut, văd că încă nu mi-a trecut,
mă face să cred omniprezenta răutate-n ființe,
poate chiar era mai bine de rămâneam maimuțe.
Cum să cred că-i o lume frumoasă când viața-n sine-i farsă
Și adevăru’ nu-i mai mult decât o minciună-ntoarsă,
e neobișnuit de-ntuneric în cameră
și nu mai văd nimic când mă-nvelesc cu o pătură.
Uneori, oricât de tare-ai încerca, nu merge
Și înnebunești când te întrebi „de ce?”
Te chinui atât când este evident
că de fapt stagnează, nu progresează lent.
Iar când vine iarna și totu-i cuprins de alb,
ce semnifică moartea, nu am cum să fiu calm,
sub pătură de zăpadă nimic nu mai are puls
și e atât de trist modul în care am spus.
A.U.G.:.
Ura mea-i periculoasă ca frustrarea lui Cioran,
am în cap multe idei, dar nu am deloc un plan,
vreau să transmit ceva, muzica mă limitează,
ăsta nu mai-i rap, demult e un vis la metastază.
Îmi e dor de vechiul eu, cum m-am tras din onanie,
cum ieșeam cu oameni noi ca să-mi țină companie,
și-e păcat că încă cresc, nu-i greșit,
dar mi-e frică de ce urmează, că nu rezist la nimic.
Tot sunt întrebat mereu unde m-am dus, de ce m-am schimbat,
de ce nu mai sunt fericit, de fapt
fericirea mea-i o ură pe care-o țin rezervată,
nu-s io ethos sau thanatos, sunt mediana descentrată.
Nu m-am mai simțit demult,
a trecut o perioadă pe care n-am simțit-o atunci, dar parcă o văd acum,
nu mai pot vorbi cu tine, unii m-au distrus
sau m-am tâmpit ca dracu și soarele a apus.
Și spune-i Lui Dumnezeu când mai trebuie să regrete
și să știe periodic că nu-s rănit iminent,
că io-s singurul ce poate să-și creeze sentimente
și tot io sunt ăla care le va răni violent.
Rx2: Las din mine amintiri, zic distrat „fie ce-o fi”,
am în plan să întorc lumea și așa va și sfârși
și nimeni niciodată nu mă va putea opri,
lăsați și voi bunătate, poate că veți mai trăi.
A.U.G.:.
Viața mea-i un drum întors, în sus și-n jos, exact ca funcția sinus,
atâtea combinării, plusuri, dar tot pe minus,
poate că am nimerit
las din mine gânduri, ca poate sunt fericit.
Când visezi prea mult la stele sau dincolo de pământ,
ieși un rezultat finit delimitat de timp și trup,
poate ești și tu ca mine,
cineva batjocorit care își permite să facă mult prea mult bine.
Nesimțit… să reglădesc iar caracter…
de prea mult timp fără timp… ce contează
înc-o oră de repaus când mintea halucinează
… Am chestii prea lamentale.
Pe care dacă le-aș zice aș muri doar parțial,
un fel de paradox Fermi doar că-n lipsă de dovezi,
scoateți capul pe ferestre și urlați doar ce vedeți,
zelul toxic face bine doar când arde miriștea.
Ca gunoiul tău soios ce nu va fi comoara mea
… vreau să cred că-s special
și cu alții doar mă-ntrec…
când ei se cufundă-n lauri io nu vreau să mă înec… sunt defect (și…).
libEluLLah:.
Gerul e cel ce mi-a ucis îngerul
și cine omoară nu-i mașina-i șoferu’
dăm vina pe-obiecte din cauza noastră
că-i prea greu să accepți greșeala ta aspră.
Incomplet, viciat, singur, neterminat,
ca o lucrare cu standard prea mare,
vreau să progresez da’ fără ajutor e tare,
greu să faci ceva care să fie meritat.
La bază sunt la fel ca un bloc cu crăpături,
nu-s într-o stare ideală da’ tot îmi fac datoria,
când n-ajunge timpu’ și mă latr-atâtea guri,
le scuip toate deodată și îmi recapăt mândria.
Gloanțele n-omoară precum sentimentele,
da’ totuși ele-s legale, numărate crimele,
și când vrei să le omori tot tu ești ăla rău,
bă da’ să mor dacă mai are vreun sens, zău!
Pași rămân în spate ce prăfuiesc pasiunea
și-acum e la fel c-atunci când nimeni nu venea
perfecțiune-n haos și un delir coerent
mă bagă sub apă ca să mor tras de curent.
Rx2: Las din mine amintiri, zic distrat „fie ce-o fi”,
am în plan să întorc lumea și așa va și sfârși
și nimeni niciodată nu mă va putea opri,
lăsați și voi bunătate, poate că veți mai trăi