Acolo unde zarea
N-atinge-n veci pământul,
Acolo unde nu e
Nici limită, nici nor,
Zăresc în umbra serii
Un joc de nebunie,
De patimă ciudată,
De umbre și fior.
Văd zâne-n valuri roze
Și nimfe delicate,
Naiade ce se-ngroapă în neguri înspumate;
Sultane-n pietre scumpe,
Bacante-n jocuri stranii
Și fauni, demoni, monștri,
Cu gesturi vinovate.
Se-naltă limbi aprinse,
Săgeți incandescente
Și șerpi spiralizează
Prin valuri de porfir
Și se străpunge valul
Cu nuduri vagi, lascive,
Și se transformă cerul în patimi și delir
Încăierări barbare
Și voluptăți de flăcări.
Se-nfig dinții de monștri în cărnuri de eter.
Ai crede că acolo
E toată nebunia,
Că vechile desfrâuri
S-au strămutat pe cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă vizionară a unei orgii mistice la marginea lumii, unde creaturi mitologice și demoni se angajează în acte de pasiune și nebunie. Cerul se transformă într-un teatru al desfrâului, sugerând o eliberare de constrângerile terestre și o celebrare a instinctelor primare.