Știu că nu sunt acolo unde-ați vrut să fiu
Așa încep această scrisoare într-un târziu
Abia mai văd să scriu, totuși trebuie s-o fac, mama
Îngerul tău s-a transformat demult în drac
Unde e viața frumoasă de care-mi zici
Când tu adormi cu lacrimi în ochi după-o zi de servici
Tata tot speră să-mi revin într-o zi
Dar nu sunt încă pregătit să mă gândesc la copii
Am o viață nebună c-am vrut să fiu diferit
De toată lumea parsivă de care m-am tot ferit
Multe probleme m-au călcat în picioare, dar n-o să mor
Eu zâmbesc, dar m-ai citit că nu-mi e ușor
În lupta cu toate, știi c-am vrut să ajung cineva
Fericit că nicio schijă nu mi-a atins aripa
Scriu aceste rânduri fiindcă n-am putut să plâng
Să nu risipesc ce nu mai pot în mine să strâng.
Refren:
Nu vreau să plângi, mama, știi că nu mi-e teamă
O să mă duc zâmbind chiar și când moartea mă cheamă
Nu vreau să plângi, tata, o să fiu ce-am vrut să fiu
Am învățat că niciodată nu e prea târziu.
Sunt eu, mama, cel care iubește muzica
Băiatul tău nebun care-ar da totul pentru ea
Că m-a-nvățat să râd dinainte să râd
Și m-a făcut să plâng dinainte să plâng
Deși voi mă vedeți, eu sunt plecat oricum
Vă scriu din lumea mea unde mi-e bine acum
Sătul de muzica proastă, sătul de gurile rele
M-am retras aici sus să-mi văd de versurile mele
Să scriu pentru frații mei și lumea ce m-ascultă
C-am pentru ei numai respect și dragoste multă
Durere surdă ascunsă-n spatele unor cuvinte
Căci muzica mea e doar pentru cel care-o simte
Părinții mei, vă scriu aceste rânduri să știți
Că sunt lângă voi oricând, doar să vă văd fericiți
Și-s norocos că vă pot ține-n brațe curând
Când alții țin doar niște poze-n mână plângând.
Refren:
Nu vreau să plângi, mama, știi că nu mi-e teamă
O să mă duc zâmbind chiar și când moartea mă cheamă
Nu vreau să plângi, tata, o să fiu ce-am vrut să fiu
Am învățat că niciodată nu e prea târziu
Sensul versurilor
Piesa este o scrisoare către părinți, exprimând sentimente de dor, luptă interioară și dragoste. Artistul își asigură părinții că, deși viața lui este diferită de așteptările lor, el este fericit și îi iubește.