Arssura – O Lume Rece

Soarele cu vremuri bune nu-și arată zâmbetul,
Parcă s-a săturat și el să ne încălzească sufletul,
Am tot sperat că răul ăsta va trece,
Dar afară e tot frig, iar eu pe interior sunt tot mai rece,
Am întins o mână celor care mai demult,
Ar fi vrut să o prindă și să dea cu mine de pământ,
E greu să mai deosebesc răul de bine,
Când văd că prietenii ascund adevărul de mine,
E o lume falsă, parcă alerg printre minciuni,
Ca un terorist care o arde trist printre mortăciuni,
N-aștept minuni, nu mai cred de mult în ele,
Ca un copil fără părinți ce nu mai crede în stele!
Poate cineva acolo sus, mă aude într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.
Cineva acolo mă va auzi într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.
Număr cuvintele în urechile ce nu vor să audă,
Că nu putem pune la cuptor o lume crudă,
Relele-s atât de multe, numai pașii nu-s destui,
Nemurirea s-o măsoare pe tărâmul visului,
Sufletele noastre sunt ca și cum n-ar fi,
Ca o puzderie de stele care nu se văd pe timp de zi,
Piesele mele sunt pilde pentru mulți,
De parcă scriu povești de adormit adulți,
E o lume rece și uneori atât de falsă,
Mulți țin ascuns adevărul într-un cub de gheață,
De-aia îmi e dor de vară, de soare și de lumină,
Sătul de întunericul ăsta cu miros de climă,
E un zid al minciunii ce ne înconjoară în zare,
Ca un pictor nebun desenez pe el o evadare,
Dar nu toți își doresc asta,
Și atunci o să rămână niște orbi fără baston,
Pe drumul numit minciună.
Poate cineva acolo sus, mă aude într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.
Cineva acolo mă va auzi într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.
Am doar o viață și o plătesc cu ce scriu,
O parte din mine o închid în versuri ca într-un sicriu,
Până noaptea târziu, bucăți din mine pun pe foi,
Și de pe foi ajung până în suflet la voi,
Vreau ca mulți să audă ce am văzut și am trăit,
Că de simțit nu au cum să simtă tot ce am simțit,
De-ar fi o ploaie să rupă norii, tot nu ar spăla,
Atâtea suflete murdare ce tot trec pe strada mea,
Și de-ar ploua cu sânge, Doamne, nu m-ar mira,
Îs încă țări unde se varsă sânge de parcă ar ploua,
Pământul ăsta are o rană deschisă,
Și nu se vindecă fiindcă răutatea persistă,
E o poveste tristă și nu o pot citi până la final,
Că timpul ăsta aleargă ca cel mai rapid cal,
Număr în liniște spinii ce viața mi i-a înfipt în piept,
Dar n-ai să vezi pe pielea mea o urmă de regret!
Poate cineva acolo sus, mă aude într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.
Cineva acolo mă va auzi într-o zi,
Și poate lumea asta o mai poate încălzii,
E o lume rece închisă între suflete pustii,
Ca o leoaică ce privește tristă printre gratii.