Ești frumoasă când râzi,
Frumoasă când plângi,
Ești frumoasă când te apropii și mă atingi,
Frumoasă când vindeci din suflet răni,
Frumoasă când mă iubești și când nu,
Pentru mine exiști doar tu.
Fac tot pentru tine,
Nu-mi pasă de ei,
Îți dau luna, soarele, tot ce vrei,
Nu trebuie să ceri, ya.
Aș merge cu tine oriunde în lume,
Mi-ești rană, mi-ești apă, mi-ești viață, mi-ești nume,
Te vreau atunci, acum și-n viitor,
Pentru că tu ești fata visurilor.
Mi-e dor de tine când ești plecată,
De chip, de corp, de tine toată,
Când ești lângă mine mă simt întreg,
De ce te iubesc, eu înțeleg.
Ești sprijin, ești muză, ești tot ce am nevoie,
Te iau de soție, dacă îmi dai voie,
O să-ți fac zilele paradis,
Și nopțile lungi rupte și din vis.
Când spun te iubesc, sunt foarte serios,
Când nu-mi spui și tu, mă întorc pe dos,
Ești scopul meu, fato, ești tot ce mi doresc,
Și o viață întreagă am să te iubesc.
Oare acum ceva vreme,
Vreunul s-ar fi gândit
Că-ntre noi vor fi probleme la capitolul iubit?
A fost frumos, ce pot să zic,
Aș fi cretin să te înjur,
Dar timpul nostru a trecut
Și trebuie să mă adun.
Spuneai pe atunci că mă iubești,
Spuneai că existăm doar noi,
Credeam ca prostul în povești,
Dar au venit și vânt și ploi
Și tu nu ai mai rezistat,
Pentru noi doi nu ai luptat
Și acum în brațele tale se odihnește alt băiat.
Dacă închid ochii acum, îmi amintesc sărutul tău,
Mi-e dor de tine, chiar îmi e,
Da’ știu că îmi faci numai rău.
Știu că și tu te mai gândești
Cum ne plimbam de mână
Cum răsăritul era al nostru,
Ne iubeam sub clar de lună.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele contradictorii ale naratorului față de o fostă iubire. Își amintește de momentele frumoase, dar recunoaște și durerea provocată de despărțire și de faptul că fosta iubită este acum cu altcineva.