Primăvara mea cu soare,
Mândră ca o fată mare,
Ochii – mura câmpului,
Fața – floarea mărului,
Cu făptură drăgăstoasă
Și cu inima voioasă.
Când oi zice „Codru-i verde!”
Vine nana de mă vede,
Ia, nană, și dragostea
C-o venit primăvara,
I-auzi cucul sus pe-o cracă
Cântă, hoțul, de seacă,
Eu țin calea dorului
În inima codrului.
Drag mi-e să trăiesc pe lume
Când mă uit peste pădure
Și-o văd verde ca și mine,
‘Naltă, mândră și subțire,
Ea de vede vreun iubit
Se-apleacă pân’ la pământ,
Și de vede dragostea
O-nvelește cu frunza.
Sensul versurilor
Cântecul celebrează frumusețea primăverii și a naturii, asociind-o cu sentimente de dragoste și bucurie. Persoana care cântă își exprimă afecțiunea pentru codru și pentru dragostea pe care o găsește în natură, într-un cadru idilic.