Dragos – Între Bare

La cum arăt parcă n-am prea stat mult pe carte,
Mai mult pe fapte, d-alea necurate.
Le-am băgat pe toate, rupt de realitate,
Dacă vroiai să dai de mine mă găseai în noapte.
Pe străzi întunecate, caiete dezbrăcate,
Pixuri şi creioane aranjate mai deoparte.
Visele mele moarte toate sunt pişate pe ele,
Că n-am fost în stare să le duc mai departe.
Mi-era dor de claritate şi pe la 3 jumate,
Aveam filme cu drogate şi scriam versuri ciudate.
Maică-mea pe spate, ruptă de la toate,
De la muncă, de la boală, plângea toată c-aveam rate.
2 fraţi în străinătate rupeau cârca,
Că s-avem ce mânca, tu nu şti ce-i munca!
Nu încape vrăjeală, nu ţi-e ruşine?! ţine gura!
Stradă m-a ales, cu mine nu te ţine p***a
Şi-am întâlnit-o pe una, bună,
Mi-a f***t tot filmu’ când mi-a zis doar un „bună”.
Şi-au trecut 5 ani de parcă a trecut o lună,
Ce-o fi fost în capu’ meu? i-am zis „noapte bună”.
Şi-am rămas ca fratele singur pentru lună,
Mă iubeşte, nu mă lasă, mă îndrumă.
Spre o cale luminată că n-am plâns de mult,
Şi în interior m-am consumat atât de mult.
Că stau pe 57 de kiloase de la prafuri,
Ăsta e trecutu’ meu şi mă priveşte-n geamuri.
De-asta încerc să mă ascund de neamuri şi-ntrebari,
Că realizez că-s fapte rele şi mă dor de zici că mor!
De-asta ţin că nepotu’ meu să lase rapu’,
Că eu l-am înţeles aiurea şi era să-mi rupă capu’.
Şi pentru toţi puştanii care ascultă tot căcatu’,
Din industrie, să ştie că-l ascultă doar pe dracu.
Şi le suceşte minţile da’ noi nu suntem p***e,
Noi ne luptăm cu Sărsăilă şi îi dăm caşpice.
D’alea, cum primeam când eram mici de la mai mari,
Şi ne făceau de râs în faţă fraţilor şcolari.
Da mamă, îmi e dor să mă dai iară pe picioare,
Să mai fiu atât de mic încât să n-ajung la mâncare.
Mai şti când te-ntrebam când o să cresc odată mare?
Îmi pare atât de rău c-am pus această întrebare.
C-am pus această întrebare.
Îmi pare atât de rău c-am pus această întrebare.
Am pus această întrebare.
Îmi pare atât de rău c-am pus această întrebare.
Pace pentru toţi fraţii mei!