Iubire-ascunsă sub obrocul iernii,
Absoarbe fiorii candizi ai vrerii,
Prin lemnul crucii-nfipte în pământ,
Îmbrăţişări restanţă de la jurământ!.
Atunci când cerul aspru şi cumplit,
Sufletul fiinţei dragi a risipit,
Răpind-o pe furiş celui ce-o adora,
Jurând pe veci că nu o va uita!.
Fruntea căuş face-n zăpadă pe travers,
Pierdută-n amintiri fără revers,
Trăite hăt de mult, însă intacte,
În conţinut şi-n stări înflăcărate.
Filmul se derulează-n minte..
Sfios el, ea candidă, cuminte,
La braţ coboară la Ovidiu-n piaţă,
Pentru a lua-n iubire o povaţă!
……………
Se scurge timpul cu amar,
Părând că-s şterse, dar revin iar,
Bătătorind poteca supărării,
Şi ferecând starea însingurării.
Dorinţele se limitează la : aş vrea..
Haina soartă este chiar pe faţă rea,
Pentru c-a sfărâmat o sfântă legătură,
Fără răgaz. şi cu nemărginită ură!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și regretul pierderii unei iubiri. Amintirile trecutului sunt reînviate, accentuând starea de însingurare și supărare cauzată de destinul crud care a sfărâmat legătura sfântă.