Mi-aduc aminte clipa:
Înainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce pare-n pripă,
Al frumuseţii duh curat.
Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieţii vălmăşag,
Eu auzeam sunându-ţi glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.
Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună,
Uitat-am chipul tău divin.
În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-nchinare,
De viaţă, lacrimi şi amor.
Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Şi iarăşi nu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseţii duh curat.
Şi inima-mi în piept tresare,
Şi, beată, freamătă de dor,
Şi de credinţă, de-ncântare,
De viaţă, lacrimi şi amor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru o iubire pierdută și regăsirea speranței și a credinței. Vorbitorul își amintește de o viziune a frumuseții și a purității, pierdută în timp, dar care revine în cele din urmă, aducând cu sine o renaștere a sentimentelor.
