Când zarva zilei se preface-n șoapte,
Și-n piețele, de liniște-acum pline,
Și-așterne umbra străvezie noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea și chinul,
Și ceasurile picură-n tăcere:
În nemișcarea nopții simt veninul
Mustrărilor arzând pân’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâșietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-și gheamul nesfârșit.
Și recitindu-mi viața mea în silă
Blestem și mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unei persoane bântuite de amintiri și regrete în timpul nopții. Rememorarea vieții aduce cu sine durere și blesteme, iar lacrimile nu pot șterge trecutul.