Pretenții absurde de atâtea ori am avut
Radar perfect credeam că-mi e sufletul
Pentru pașii tăi, pentru respirația ta
Pentru plânsul tău.
În pielea celuilalt cu râvnă, cu iubire
Am putea în sfârșit mântuitor ajunge
Dacă n-am descoperi cu dezamăgire
Că suntem prizonierii epidermei noastre.
Și cântul tău și plânsul tău, privirea ta
Emoțiile, neasemănarea și visele tale
Toate sunt ale mele în veci de veci
Și toate în veci îmi vor fi străine.
Printre lacrimi, hohotind, te strâng pierdut
Te îmbrățișez cum nu voi mai putea îmbrățișa
vreodată
Exiști în mine mai adânc decât în inima ta
Și cutremurat îți șoptesc din depărtare:
– Nimeni n-a înțeles pe nimeni
niciodată!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema incomunicării profunde dintre oameni, chiar și în momentele de apropiere. Vorbitorul exprimă frustrarea și tristețea generate de incapacitatea de a înțelege pe deplin pe cineva, subliniind barierele inerente ale individualității.