Mă desfac, împleticit, din mrejele tale
Și în mrejele tale fericit nimeresc.
Din fața mării mă retrag încet pas cu pas
Dar o mare-n furtună mi-e sufletul acum.
Cât de greu m-am desprins de iluzii și vise
Ca să plâng, apoi, răvășit, ades toamna.
Și-n orice întâlnire speranțele cântau
Cu acorduri moi și triste de despărțire.
O dezordine clară mă împinge mereu
Să veghez până la capătul haosului întreg.
Iar din molozul acesta curat de zbateri
Aleg întotdeauna o groapă cu noroi.
Zdrobit și descompus de viața aceasta a mea
În viața mea caut cu scârbă un adăpost.
Să fug, să scap de amânări, de așteptare,
De urât vreau, dar peste amânări nimeresc.
Mă desfac, fericit, din mrejele tale
Și în mrejele tale împleticit nimeresc.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi prins într-un ciclu inevitabil, un destin din care nu se poate scăpa. Vorbește despre căutarea unui sens sau a unui adăpost în mijlocul haosului și deziluziilor vieții.