Don Fera – Orice Ar Fi

Strofa 1:
Ți-ai făcut bagajul și mi-ai spus că pleci
Că mă părăsești, cu mine numai poți să trăiești
Ai să deschizi ochii, mai târziu și ai să îți amintești
De vorbele care mi le spuneai că mă dorești
Și că niciodată, nu o să mă amăgești
Și o să mă iubești, și că niciodată nu o să mă rănești
Departe ești de mine, de nu te mai zăresc,
Departe ori aproape, eu tot te mai iubesc
Surâsul tău, o rază de lumină în viața mea,
Parfumul tău, aerul pe care îl pot respira
În lacrimi mă topesc, în lacrimi mă trezesc
În toate diminețile de chin, care mă lovesc
Noaptea e atât de rece și întunecată fără tine,
Nici o stea nu strălucește, când nu ești cu mine
Sunt stele ce dispar în noapte, dar niciodată nu se sting,
Sunt depărtări ce par aproape, fără de sfârșit.

Refren:
De ce să nu dăm timpul înapoi
Să răsară soarele peste noi
Ne luptăm cu timpul în fiecare zi
Orice ar fi o să ne iubim ca doi copii.

Strofa 2:
De n-ai fi tu ce rol ar mai avea viața,
Un vis ar fi amestecat cu ceață,
Inima îți plânge dar n-ai ce să faci
Îți vine să urli dar trebuie să te abții și taci
Mi-e dor de tine, de buzele tale senzuale
Vreau să te am aproape, să te strâng în brațe tare
Să ne contopim amândoi într-un sărut pasional
Să ne îmbătăm cu dragostea ce ne îmbrățișează iar,
Aș vrea să cred, să pot visa, să te aduc de partea mea
Aș vrea ca timpul să-l opresc în inima ta
Tu ești departe distanța ne desparte
Aș vrea să fiu lângă tine o viață întreagă.

Refren:
De ce să nu dăm timpul înapoi
Să răsară soarele peste noi
Ne luptăm cu timpul în fiecare zi
Orice ar fi o să ne iubim ca doi copii bis 4

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea unei despărțiri și dorința de a reînnoda o relație pierdută. Naratorul își amintește de momentele frumoase și își exprimă speranța că iubirea lor va învinge orice obstacol.

Lasă un comentariu