Șapte câini cu botul gros
Stau întinși pe târlă jos
De dragul stăpânului
Și dulceața zerului.
Nici nu plouă, nici nu tună,
Nici tălăngile nu sună,
Baciul stă la foc stingher
Ca și luna sus pe cer.
Cât oi fi cioban să fiu,
De urât să nu mai știu,
Să cânt doina oilor,
Să beau roua zorilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de la țară, cu câini odihnindu-se, un cioban singuratic lângă foc și dorința acestuia de a-și trăi viața simplă și frumoasă, cântând doina oilor și bucurându-se de natură. Este o celebrare a vieții pastorale și a legăturii omului cu natura.