Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Povestea Basmului Cel Hâd

A fost, odată ca-n povești, ce-acuma-s basm „murdar-curat”
În țara ce dintre iluștrii ajunsă-i rău dintr-un Regat,
O schimonositeală.. strâmbă, un pleonasm de hidos rău
Dintr-un tărâm de Feți-Frumoși aleși acum doar „nătărău”
Să țină în buiestru’ un neam, nu prin ce-i pisc de înălțime,
Căci „grota” e vândută „tron”, „popor” e numai o „mulțime”
Și-n două Camere-n Palate nu stau cei bravi de știință culmi,
Stau tolăniți ne-aleși de nimeni -din vechi stejari tari- molâii ulmi
Ce își vând „șarm”, probat prostie, că proștii nu lipsesc deloc,
E-un glod întreg legat la ochi, cu ceara un timpan, glas ioc,
Sau doar ce-ar avea să spună ei, sunt doar minciuni răstălmăcite
Venite din auz confuz, din ochi închiși, minți încâlcite
S-asculte de-un „chilot” imens, ordura veșnic repetentă
De școală nedusă la „cap”, rămas hoție incipientă
-Ce-o pune-n practică pe-o țară- un retardat mintal scârnav
Ce împroșcă cuvânt nobil pus de „senator”, făcându-l sclav
Sieși inept de ADN, o spurcăciune recesată
Ce umple jilțul cu izmana-i cu siguranță necurată,
Căci doar din spurcăciuni grăiește, zicând că el ar fi popor
-Un biet neghiob ajuns nu’ș cum să aibă rol de vorbitor-
În cârdășie c-un alt hoț din altă „Cameră” celebră,
Zicându-și „deputat”, el șef, socotit nu’ș prin ce algebră
Din morți, că ei l-ar fi ales de curvă sadică de neam,
Un pațachin, obială neagră din nespălat, ițar viclean
Ce se dă alb și e tot zoaie scurse prin nări cu muci de creier,
Se vantând că doar el ne știe cântul de țară, imn de greier
Ce l-ar fi scris înspre-a cerși să-și umple haita, neam de traistă
Și Patria s-o ia moșie, crezând-o tot c-a lui nevastă,
-Ce-ar tot schimba-o ca pe-o curvă- că tot alege mai cur-vite
C-al său fârtat, slip X*.. XXL, scrotumuri strivite..
Două tristeți-caricaturi care-și bat joc, horă sinistră,
În Patria ajunsă rău din plai de basm, o „basma” tristă,
Că din netrebnici lung e-alai, fetidul e-o scursură-n urmă
De împuțiciuni de minți golite, de hoți, pungași cu toții o turmă,
Ajunsă fruntea.. dintr-un a**, ce-n loc să arunce ce-i deject,
S-a pus să-și spună c-ar fi „cap”, ‘nălțând prostia în erect,
Ducând un străbunit popor -din ce-ar fi fost pe veci sortit-
Să fie coadă-n continent, de lume să se vrea stârpit..
Ajuns-a, o Patrie de sânge -ce a înroșit pământ, erou-
Doar o paloare fadă surdă, un zid la nou, doar un ecou
Ce întoarce fără rațiune o împotrivire la progres
Ducând atâtea milioane într-un puhoi de-un neales..
Doi scelerați schizofrenetici ce știu că zoaie-i dedesubt
Și zoaia și ea se complace, iubește furtul și corupt..
Așa se închide plai de basm, adică „basm” ajuns real
Și tot ce s-o-ntâmpla de-acum va fi un veșnic infern.. al
Minciunii, hâd iresponsabil, lașul ascuns ce nu vrea luptă,
Doar toți cât pot fura mai mult, c-așa-i în Țara ce n-ascultă,
Remorcă la străini, să-i ceară să fie-un reciproc respect..
În națiunea degradată de doi mârșavi de intelect!.
Să-i arză focul de bandiți, cu sinonime, dialect,
Să moară de-azi în tată-n fiu, pân-o rămâne vreun „deștept”,
Că-i rău, că-i și sus un molâu, ales de-o țară-n vârf.. NEDREPT!!!.
E doar povestea vorbii-n fond, un basm monden, cel hâd.. ABJECT!
30. 03. 2018