Am mintea-n rătăcirea de nestăpânit
În culoarele din stratul de inconștient.
N-am forța concentrării pân’ la infinit..
Naturii ce m-a înșelat îi sunt petent.
Ținutul nopții naște înspre zori de zi
Și ziua nopții-i mâinele-n spre ieri;
În vis e-amestec din ce-a fost cu ce va fi
Iar ziua-mi zboară-n gând spre nicăieri.
Sunt prins de iele și de zânele abstracte
Și Făt-Frumoși se convertesc dragoni;
Nici nu cunosc ce-ascunde fiecare-n parte..
Mă lupt în virtual, fac parte din demoni.
E șirul nesfârșit de profunzimi murdare
Pe-ascuns învălmășite-n ura dintre euri;
Totu-i răstălmăcit de pururi cu neclare..
Trăim pe bucățele! Nu-s o viață.. Sunt eseuri!
Sensul versurilor
Piesa exprimă starea de confuzie și incertitudine a eului liric, prins între realitate și vis. Se simte dezorientat și pierdut într-un labirint mental, incapabil să distingă adevărul de iluzie, viața de simple fragmente.