Alexandru Macedonski – Prietenie Apusă

I
Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi —
Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare,
Și era prietenie între noi, și zi cu soare,
Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi.
Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace
Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea,
Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea,
Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace.
Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, —
Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă;
Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colinda
Se-nnoptă prietenia și poeticele culmi.
Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. —
II
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă
Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta
Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă,
Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească
La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători,
Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască
Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători.
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă,
Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins;
Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă
Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins:
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă. III
Inspirarea te-aripase să atingi înalte culmi,
M-ai chemat să-ți fiu prieten — frați de cruce ne legasem,
O simțire și un cuget să ne turbure jurasem;
Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi. —
Către culmile înalte inspirarea te-aripase:
Pentru mine erai zeul unui vis olimpian,.
Visătoarea armonie ce răsare pe pian
Și de care al meu suflet iubitor, s-amorezase.
Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi,
Și pornisem, mână-n mână printre-a vieții mișelie,
Învrăjbiți ne ducem astăzi în fatală vijelie
Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi —
Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi.