Te pierd şi nu e prima oară,
Mă rog să stai şi nu e chip.
Te-am cunoscut în primăvară;
Ca-ntotdeauna, a fost un „clic”.
Eşti partea din recent tumult
De încercări valorizantă,
Crezând c-a minte-un jurământ
Ne face viaţa trepidantă.
Nici nu încerc mai mult să dai,
E-ndeajuns la ce obţin;
De-ai fi jurat, pe drept, să stai,
Mă linişteam, scăpam de chin.
E plină lumea de frugale,
Cu zbor neîntrerupt de vise,
Cu înfruptări printre escale,
Cu infinituri des promise.
Doar singur timpul ne discerne
Şi-ntoarce din pedepse date,
Când trupul frumuseţi îşi cerne
Şi pierzi sublimuri câştigate.
Să nu-ncerci să cerşeşti trecut,
C- „a fi ” este-un infinitiv;
Ce-ai cumulat, în petrecut,
Se scade-n fizic, la activ!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și regret față de o relație trecută. Vorbitorul reflectă asupra momentelor frumoase, dar și asupra promisiunilor nerespectate, acceptând că trecutul nu poate fi schimbat și că trebuie să se concentreze pe prezent.
