Firave trupuri, minți junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu… în focul câine.
Ajunși pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgerați ca-n tunet…
Neștiind că moarte oriunde apare.
S-au stins -pe-al indolenței rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug…
Azi scrum, în oraș moral instabil….
… Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocența-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu dușman…
E azi șuvoi de lacrimi, milă.
Mă bântuie urlet de groază
Din clubul morții în artificii
Topind vieți într-un vis, o oază
În mintea anoxică în suplicii.
Îmi plâng boboci de-al meu popor
Ce-aveau să înflorească o țară,
Ce-i azi rănită, părinți mor
C-ai lor copii-au ajuns să moară….
La mame, tați, pe brațe… aseară…
Sunt tot revoltă, tot o fiară!.
PS.
Arșilor în „Colectiv”, Clubul morții-n București… și nimeni n-ar răspunde… iară,
ISU, inspectoria inutilă, zisa „Poliție” Locală
Tagma controlorilor „neanunțați… cu toții demni de ocară!!!
31. 10. 2015
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de durere și revoltă față de tragedia din clubul Colectiv, unde tineri și-au pierdut viața din cauza corupției și a neglijenței. Versurile exprimă tristețe, furie și un sentiment profund de pierdere pentru viitorul unei generații.