Sunt cufundat în neputință,
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte…
Nimic nu văd, mi-e goală minte.
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel;
Este ca și cum aș fi mort,
Epuizat, fără efort…
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă…
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece,
De multe zile, peste zece.
Se pare c-am atins finalul…
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent…
În fond, un semn de… impotent!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de neputință și lipsă de inspirație. Naratorul se simte gol pe interior, incapabil să găsească un scop sau o emoție, trăind o stare de depresie și frustrare.