Mă plimb pe bulevard
În Bosforul adânc,
Un gând am în cap
Dacă m-aș fi plimbat de-ajuns.
O ceață adâncă văzui,
În fața mea de om
O mulțime de persoane,
Ce plângeau cu crup.
Rămăsesem șocat
De ceea ce zărisem,
Un suflet rece fără păcate,
cadaveric pe jos.
Aud o sirenă în depărtare,
Cum se apropia de noi
Dar mai are rost oare,
Să-i dea viața înapoi?
De prisos m-am pus
În genunchi, rostind o rugăciune,
Poate, poate îi va ajuta în viața
De apoi.
Și mă gândesc la criminalul,
Care a făcut așa ceva,
Nici prin gând nu mi-ar fi
șerpuit, o asemenea oroare.
Care a luat un suflet cald
Dintre noi, și l-a făcut
Să plece zadarnic, în altă omenie,
Fără vreun pic de ajutor.
Un om cumsecade, cu o viață
Ca a noastră, a pierdut șansa
Lumii noastre, de-a o mai putea
Vedea și-n ziua de mâine.
Sper să se facă dreptate,
Cum Dumnezeu a făcut
cu Adam și Eva, omorâtorul
să fie prins, fără vreun pic
de compatimire.
Și să fie judecat,
pentru faptele sale
și-n viața de apoi,
ce va urma.
Sensul versurilor
Piesa descrie șocul și tristețea descoperirii unui cadavru în Bosfor, reflectând asupra pierderii unei vieți și sperând la dreptate și judecată divină pentru făptaș. Naratorul se roagă pentru sufletul celui decedat și deplânge cruzimea actului.