Pe treptele ruinelor pierdute
în valea cea uitată dintre munți,
pășește lin, venind din vremi trecute,
cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunți.
Sunt umbre dure, cavaleri cu arme
ce-și apără domnița și-un castel
pe care secolele-au reuşit să-l sfarme,
dar nu și-n ea iubirea pentru el.
Căci îl așteaptă. Treptele o poartă
prin turnul ce se-nalță în apus
și mai privește drumul scris în soartă
acelui ce, la crunt război, s-a dus.
Sub cerul luminat de Luna Nouă,
dorința ei e-ascunsă-n stropi de rouă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 mai 2016, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
O domniță așteaptă întoarcerea iubitului ei plecat la război, sub lumina lunii noi. Ruinele castelului stau mărturie iubirii și speranței ei neclintite.