Un sultan cu barba aspră și pe-alocuri colilie,
S-a trezit c-o muscă beată la plimbare pe chelie
Și-a pocnit-o greu, cu sete, de-a făcut-o chiseliță,
Iar pe capul lui, o pată mirosea a șliboviță.
N-ar fi fost o mare brânză, dar a fost ce a urmat,
C-a-nceput de-atunci sultanul să se poarte mai ciudat
Și nu-i mai plăcea haremul, nu îi mai plăcea nimic,
Nici cadâne zbânțuindu-și dansurile din buric.
Eunucii, pe la colțuri, cu nevestele șoptind,
Au ajuns și ei să creadă c-ar avea ceva murind
Și-au chemat toți vracii vremii, au chemat și-o vrăjitoare
Să îi afle beteșugul, ori blestemul, ori ce-l doare.
N-au găsit nimic, dar baba s-a grăbit doar lui să-i spună
Că-ntr-o țară cum nu-i alta, sunt femei ce se-adună
Doar o noapte-n an, dansează și-s frumoase cum pe lume
Nicăieri nu se mai află, dar n-au un preabun renume.
Auzind de-așa minune, făr-a spune nimănui,
Și-a lăsat sultanul țara, a plecat din lumea lui
Cu speranța-n gând să intre, chiar de e umilitor,
Ultimul pe lista lungă cu haremul ielelor.
Sensul versurilor
Un sultan plictisit de haremul său pornește într-o călătorie după ce aude de un grup de femei misterioase, sperând să găsească ceva care să-i reaprindă interesul. Călătoria lui simbolizează căutarea a ceva nou și diferit, chiar dacă asta înseamnă să se umilească.