Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.
Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.
Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.
Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.
Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu.. aruncând prin fereastră priviri.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie simbolică prin viață, folosind imaginea trenului și a gărilor ca metafore pentru etapele și experiențele vieții. Evocă sentimente de melancolie, dar și speranță pentru viitor, reflectând asupra trecutului și a alegerilor făcute.