Făcea, iubirea, pieptul să îmi ardă
Și-n sânge să-mi erupă un vulcan
Atunci când cuibul nostru din mansardă
Ne-a devenit decor cotidian.
Și ne iubeam acolo, ne iubeam
Cu gânduri, trupuri, visuri de-nceput
Al unei vieți în care noi eram
Cei care-atunci își construiau trecut.
Puneam fundațiile zi de zi
Cu o iubire care ne-ajuta
Să ridicăm palatul ce va fi
Un Eden pentru viața ta și-a mea.
Era mansarda noastră, ți-amintești?
E la-nceputul unei vechi povești.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre o iubire tinerească, trăită într-o mansardă care a devenit simbolul unui început de viață construit împreună. Versurile descriu construirea unei relații puternice și visarea la un viitor idilic.
