Se simte un tremur, în noaptea adâncă,
Al ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an, într-o stâncă.
Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculțe, cu aspectul divin,
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.
Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec,
În tremur frenetic, trecându-și, agil,
Din brațe în brațe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.
Îi pun coroniță de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul și îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi și gânduri viclene.
Îi cântă destinul cu glasuri șoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.
Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toți ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri și plini de candoare.
Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,.
Micuța făptură se naște când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopții hotar
Și poarta ce-ascunde în neguri misterul.
Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Și caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-oprește o clipă și face popas
În mica poiană, în care-și așterne,
Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul … sunt eu.
Daniel Vișan-Dimitriu
(15 feb. 2015, Vol.”Zece”)
Sensul versurilor
Piesa descrie un ritual magic de naștere și protecție a unui copil, realizat de ființe mitologice în noaptea de Sânziene. Copilul este trecut printr-un portal, binecuvântat și protejat de puteri magice, iar viitorul său este menit să fie plin de frumusețe și creativitate. În final, se dezvăluie că eul liric este copilul din ritual.