Îți cauți calea, drumul tău în viață,
Un vis ce ți-a rămas întipărit
Din clipa-n care, într-o dimineață,
Ai mers puțin pe el, dar te-ai oprit.
Ai ezitat și ai privit cu teamă
Spre orizontul aspru, neatins,
În care ai crezut că se destramă
Tot ceea ce, acolo, te-a împins.
Ai părăsit și visul și cărarea
Pe care începuseși a umbla,
Ai alungat, din viața ta, visarea,
Cu tot ce, pe atunci, îți promitea.
Ți-ai îndreptat privirea spre fereastră,
Și-n calea cerului, zâmbind senin,
Un trandafir, doar unul, într-o glastră,
Își ofilea al lui și-al meu destin.
Ai vrut mai mulți, cărări bătătorite,
Buchete mari, șosele, nu poteci,
Dar pașii tăi, doar pietre ascuțite
Au întâlnit. Nu trebuia să pleci.
Sensul versurilor
Piesa descrie regretul unei persoane care a renunțat la un vis din cauza fricii de necunoscut. Metaforic, orizontul neatin simbolizează potențialul neexplorat, iar trandafirul ofilit reprezintă destinul ratat.