Frăție falsă.
Noi amândoi: „frați”, dar ciudată-i frăția
ce viața ne-o poartă în chip felurit;
Eu merg pe-o cărare, tu-ți pierzi vrednicia,
Mergând pe alături, cu-un drum rătăcit.
Ți-e patima Templu și-ți toarnă venin,
Mi-e Templu lăcașul în care mă-nchin.
Ți-e viața o noapte, cu spaime și furi,
Mi-e inima plină de zori și Scripturi.
Tu taina n-o frângi, chinuindu-ți trăirea,
Eu cerul întreb și-adevăr mi-e iubirea.
Tu nu vrei răspunsuri, te-nveți cu puțin,
„Acum și aici” ți-e menirea.
Eu spus-am de mult: „M-ai găsit, Sol divin,
Sunt gata să-mi dai nemurirea”.
Frăția-i un nume, un dar de-mprumut,
Când alta ne este trăirea;
De n-avem în vine ceresc conținut,
Trăi-vom curând despărțirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează diferența fundamentală de valori și credințe dintre două persoane care se consideră "frați". Ea subliniază faptul că o relație bazată doar pe aparențe, fără un fundament spiritual comun, este sortită eșecului și despărțirii.