S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne așteaptă, nopți întregi de veghe
Să venim acasă, și măcar odată
Să mai stăm la masă, așezați grămadă.
Pe deasupra porții, înfloresc salcâmii
Și în miezul nopții amiroase-a pâine
Rumenă și caldă, mama noastră coace
Din făină albă un hulub de pace.
Și-i zice ‘du-te’, prin străini departe
De-mi păzește puii, de război și moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Și de-o fi să poată, să mai vină acasă.
Și hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toți coboară, și pe toți ne cheamă
Poate că s-or face, pace-n toată lumea
Dacă mama-și coace sâmbăta hulubii
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de casă și de familie, invocând imaginea mamei care coace un hulub de pace. Hulubul devine un simbol al speranței și al protecției, purtând cu el dorința de pace și de reîntoarcere acasă.